Cristina

În atelierul plin de viață si țăcănit de mașini de cusut din inima Bucureștiului, o femeie mărunțică și vioaie își petrece zilele tighelind, potrivind și finisând teancuri de sacoșe. Când le termină, scoate o punguță cu materialele aduse de acasă și născocește vreun obiect de decor, un ghiocel „rocker” sau alt lucru inedit care s-o trezească din monotonie și să-i pună mintea la treabă. Altfel n-are astâmpăr. Acolo, la prima masă – că așa a stat ea mereu, în prima bancă, pe principiul „toate drumurile duc înainte” – femeia brunețică și cu ochi jucăuși se bucură de fiecare zi petrecută aici. De fiecare idee pe care o poate pune în practică oricând. E tot ce și-a dorit. Să fie apreciată, respectată, luată în seama. Să facă ce-i place. Unde îi place.

 

Idei în locul ideal

 

Locul este Atelierul de Pânză. Iar pe ea o cheamă Cristina. Are 40 de ani și lucrează în echipa noastră de numai un an și jumătate. Nu e mult, dar suficient cât să-și întărească încrederea în sine, după mai bine de 4 ani de căutare a unui job care să-i aducă bucurie și împlinire.

Trecuse înainte printr-o perioadă dificilă. Din pricina problemelor de sănătate, nu găsea un mediu de lucru în care să fie acceptată. Mare i-a fost bucuria când, sunând la un număr de telefon dintr-un anunț obișnuit, a fost chemată la interviu și apoi angajată. A înțeles că Atelierul de Pânză e loc rar în România, unde oameni cu deficiențe, refuzați de alți angajatori, își găsesc puterea de a mai spera. Un reper important pentru persoanele cu dizabilități, oferindu-le oportunitatea de a-și descoperi abilitățile și de a se dezvolta într-un mediu creativ și sigur.

Cristina a reușit aici, așadar, să-și urmeze pasiunea și să-și folosească inventivitatea și talentul artistic pentru a face ceea ce iubește cel mai mult – croitorie.

„Aici am șansa să mă dezvolt. Oamenii din echipă și șefii mă încurajează, mă ascultă când am ceva de spus, îmi dau libertatea să mă exprim. E tot ce îmi trebuie ca să-mi fie bine. Pentru că, atunci când faci ceva ce nu-ți place, ești un om trist. Iar mie îmi place să fiu fericită”, spune Cristina cu siguranța omului care a trecut prin multe experiențe.

 

Frumosul din orice

 

Are o personalitate complexă. Absolventă de ASE, contabilitate – anterior, a unui liceu cu profil de mate-fizică, deci cu mintea organizată și pricepere la calcule – nu și-a găsit liniștea decât atunci când a putut să se exprime creativ. Lucrase și la alt atelier de croitorie. Însă n-a stat mult, nu era locul care să o ajute să evolueze așa cum și-ar fi dorit. Aici, în strada Ispravnicului, a fost imediat apreciată pentru talentul incontestabil și neobositele idei noi și creative, dar si pentru o calitate rară: abilitatea de a vedea frumusețea în lucrurile aparent banale. O bucată de pânză, cu un imprimeu care n-ar spune nimănui nimic, în câteva minute devine în mâna ei un obiect cu formă inedită.

Neastâmpărul de a căuta noi și noi idei o face ca, în mod constant, să se implice în proiectele speciale ale Atelierului de Pânză. Își eliberează astfel energia de a crea, de a se conecta cu oamenii și de a le oferi ceva unic.

„Îmi place să creez lucruri frumoase și să le împărtășesc cu ceilalți. Este felul meu de a-mi exprima gândurile și sentimentele în fața lumii”.

Așa a fost perioada sărbătorilor de iarnă, când, după finalizarea comenzilor de sacoșe, ea și celelalte fete au confecționat decorațiuni pentru bradul de Crăciun. Era atât de încântată, încât își lua de lucru și acasă. Unde o aștepta soțul, partener de nădejde 24 din 24. Chiar și la meșterit decorațiuni.

„Nu, n-are nicio treabă cu meseria mea. Dar mă ajută, n-are încotro. Așa că el umplea steluțele cu vatelină, iar eu le coseam. În felul ăsta reușeam să termin ce luasem de lucru și stăteam și împreună”, povestește Cristina, netezind cu degetele ușor tremurând de emoție părul șaten al unui ghiocel. Adica unul din obiectele inedite ale colecției de primăvară, la care a început să lucreze entuziasmată încă din ianuarie.

 

Nebunii de artist

 

Pe o bilă de lemn a desenat cu un marker subțire ochi cu gene, sprâncene, nas, gură. I-a făcut apoi o rochie din 3 petale albe de fetru, iar pe cap a lipit, cu silicon, câteva fire de moulinee bej din bagajul adus de acasă.

„Ăsta zici că e rocker”, râde drăgăstos Cristina, când scurtează cu forfecuța pletele ghiocelului, noua sa creație. Îl finisează cu delicatețe, atentă la orice detaliu. Apoi îl duce Deei, project managerul, să-și spună părerea.
Se întoarce.

„Zice că e foarte frumos, dar îl păstrăm doar pentru colecția noastră. Are dreptate, e prea complicat de făcut, ar lua mult timp și nu toate fetele pot face nebuniile care-mi trec mie prin cap”. Zâmbește și așază ghiocelul cu grijă în colțul mesei de lucru, să-i însenineze primăvara.

Își strânge apoi materialele aduse de acasă, le pune în sacoșă. Face curat pe masa de lucru, sub scaun. Exact cum au făcut toate celelalte colege care au plecat de mult din atelier. Își ia haina, mai aruncă o privire de verificare, stinge lumina și iese pe ușă surâzătoare, abia așteptând să se întoarcă a doua zi în oaza ei de liniște și creativitate, atelierul. Atelierul de Pânză.