Târguieli de primăvară

Supersacoșa e de ceva vreme în căutarea unor răspunsuri la întrebări grele. Zboară îngândurat deasupra clădirilor și se întreabă: cum ne scăpăm de inamici invizibili, care ne subminează sănătatea și ne fac vulnerabili când ne așteptăm mai puțin? Este îngrijorat mai multe pentru prietenii lui muritori, decât pentru sine.

Tot întrebându-se, a poposit duminică la Târgul Raw Generation, aflat la a4a ediție.  A salutat-o pe voluntara noastră, Iulia, care ne-a reprezentat acolo în numele Sacoșei. Acest târg a a adunat la Rin Grand Hotel, din Vitan, mulți expozanți care promovează sub forma a diverse produse, conceptul „eco”. Pentru că ideea târgului, promovată de organizatoarea Ligia Pop, este că sănătatea nu înseamnă numai o alimentație sănătoasă, ci un stil de viață sănătos întru totul. Așa că acolo au fost producători de alimente bio, produse bio, haine eco, toate realizate cu gândul la natură și la locul omului în natură.

Cum  bumbacul nostru este pro-mediu, am fost și noi prezenți cu sacoșele, care au fost luate de doritori ca pâinea caldă. Sau poate pentru o pâine caldă. Vedetele au fost cele două noi modele:

 

Mulțumim voluntarei noastre Iulia pentru prezență și spirit de prezență, colegilor de la Asociația Prietenia și Ligiei Pop, care a fost deschisă către participarea noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *