Începe călătoria

Ar fi fost frumos să începem povestea atelierului de anul acesta spunând cum s-a așternut zăpada pe acoperiș. Dar este soare și dacă vremea pare să fi luat un parcurs neobișnuit pentru  luna ianuarie, noi știm ce avem de făcut. Nu ne-am umplut gândurile cu rezoluții de început  de an și nici nu am proiectat ceea ce am dori să se întâmple într-un viitor îndepărtat.

Am pus mâna pe mătură și am curățat prin atelier în prima zi de lucru. Fetele s-au așezat la mașină și cos. Ceea ce ne dorim să se întâmple, se întâmplă deja. Materialul ia diferite forme, mașina de cusut țăcăne, soarele bate la geam. Nu departe de atelier, poate chiar în aceeași clădire, plasticul ocupă spațiu cu spațiu din mediul înconjurător, cu fiecare pungă, PET, ambalaj etc. De dragul preciziei și trecând la nivel global, plasticul ocupă mai mult cu 265 milioane de tone anual.  Noi am făcut 14.000 de sacoșe anul  trecut. Nu știu care este „greutatea” acestui fapt, dar cred că suntem în urmă.  Atelierul  însă nu luptă împotriva plasticului din întreaga lume și știm că aici, acasă, situația nu este mai ușoară.

Putem spune ce vrem în continuare: mai multe sacoșe. Mai multe persoane care să lucreze la ele.  Și cu cât numărul lor crește, cifrele legate de plastic să scadă. Și dacă pungile de plastic ajung să călătorească departe, până la ocean, la fel să ajungă și sacoșa de pânză, purtată de oameni care vor să ducă sacoșa cât mai departe, în zona îndepărtată a lumii fără plastic.

Anul acesta, sacoșa l-a început cu o vizită la Budapesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *