Să celebrăm mașina de cusut, instrument de producție, dar mai ales de artă!

În fiecare an, pe 13 iunie, sărbătorim Ziua Mașinii de Cusut, ocazie cu care aducem un omagiu unei invenții care a revoluționat industria modei și a croit hainele și accesoriile noastre timp de peste 150 de ani.

Înainte de apariția mașinilor de cusut, croitorii confecționau îmbrăcămintea manual. Invenția mașinii de cusut a adus schimbări profunde, transformând nu doar industria modei, ci și modul în care percepem hainele și accesoriile pe care le purtăm.

Mașina de cusut reprezintă o inovație cu un impact semnificativ în societate. Cusutul în sine este o formă de expresie artistică cu o istorie îndelungată, dar a evoluat și s-a modernizat datorită în mare parte acestei invenții, pe care croitorii o folosesc în mare măsură. Mahatma Gandhi o numea „unul dintre puținele lucruri utile inventate”.

Astăzi, avem mașini de cusut electrice și chiar variante portabile, toate fiind ușor de utilizat și oferind rezultate de înaltă calitate.

Inveții de istorie

Invenția mașinii de cusut este atribuită lui Thomas Saint, un inventator priceput din Anglia, care a obținut primul brevet pentru un design de mașină de cusut în 1790. El intenționa să creeze o mașină de cusut care să poată coase atât pielea, cât și pânza. Cu toate acestea, nu a făcut publicitate invenției sale și nu s-au păstrat decât desenele sale, fără nicio dovadă a unui prototip funcțional. În 1874, William Newton Wilson a descoperit desenele lui Saint la Oficiul de Brevete din Londra și a construit un model funcțional prin realizarea unor ajustări minore.

De-a lungul timpului, au existat și alți inventatori notabili în domeniul mașinilor de cusut. În 1830, croitorul francez Barthelemy Thimmonier a inventat prima mașină de cusut funcțională în adevăratul sens al cuvântului. Mașina lui Thimmonier folosea un singur fir de ață și un ac de cusut încârligat, care realiza cusături în lanț. Din păcate, această mare invenție a avut un sfârșit tragic. Inventatorul a fost atacat de un grup de croitori francezi, care au dat foc fabricii sale de confecții, de teama că mașina de cusut ar putea duce la pierderea locurilor de muncă. Un alt inventator, Walter Hunt din New York, a dezvoltat în același timp cu Thimmonier o mașină de cusut cu un ac curbat care forma o buclă pentru firul de ață. Cu toate acestea, Hunt a renunțat la dezvoltarea și promovarea invenției sale din frica consecințelor sociale negative pe care le-ar putea avea înlocuirea oamenilor cu mașini.

În 1851, producția în masă a mașinilor de cusut a început odată cu invenția lui Isaac Singer. El a găsit o veche mașină de cusut pe care a îmbunătățit-o în doar 11 zile și care a avut un succes răsunător la nivel mondial. Mașinile lui Singer se remarcau prin absența piedestalului și a roții de mână, fiind înlocuite cu o pedală. De asemenea, acul mașinilor sale realiza mișcări de sus în jos, spre deosebire de mișcările laterale utilizate în mașinile de cusut anterioare. Această inovație a adus o mai mare viteză în procesul de cusut. Numele Singer a devenit ulterior emblematic în industrie.

Evoluția industrială nu a schimbat prea multe

Utilizarea mașinii de cusut în industrie a eliberat gospodinele de povara confecționării hainelor acasă, transferând producția de îmbrăcăminte la fabrici de mari dimensiuni. Acest lucru a dus la o reducere semnificativă a timpului necesar pentru producție și, implicit, la scăderea prețului îmbrăcămintei.

Ulterior, în 1889, au fost proiectate și comercializate primele mașini de cusut pentru uzul casnic. La începutul secolului XX, mașinile de cusut au fost adaptate pentru a fi conectate la electricitate. Deși unele persoane continuă încă să folosească cusutul manual, mașina de cusut electrică a simplificat procesul de cusut, permițând lucrul cu materiale mai ușor, mai rapid și cu o calitate superioară.

Interesant este că, în ciuda evoluției tehnologice din ultimul secol, mașina de cusut a rămas în mare parte neschimbată. Poate că designul său a suferit mici modificări și a devenit electrică, dar principiul de bază a rămas același: mâinile omului conduc procesul de cusut.

Și noi facem istoria noastră!

La Atelierul de Pânză, deschis acum 14 ani, am început cu doar 3 mașini de cusut. Pe parcurs, echipa noastră s-a extins în concordanță cu cererea tot mai mare de produse create de noi. Astăzi, în atelierul nostru se aud în unison sunetele celor 20 de mașini de cusut, ghidate de mâini pricepute, care dau naștere la produse frumoase și sustenabile: sacoșe, săculeți, borsete, genți, rucsacuri, portfarduri, portofele, huse, șorțuri și multe alte articole confecționate din bumbac 100% natural, netratat, nevopsit și neînălbit, precum și din materiale textile reutilizabile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *