Logistică fără risipă: Costuri mai mici și aer mai curat pentru noi toți

Când a fost ultima dată când te-ai gândit cu adevărat la logistica din spatele unui produs și la impactul său asupra aerului pe care îl respirăm cu toții? Mulți oameni nu privesc livrarea produselor ca pe o alegere etică; alții, însă, încearcă să găsească variante cât mai sustenabile, învinovățindu-se pentru că nu reușesc să elimine complet poluarea și traficul excesiv ce însoțesc astfel de procese de logistică.

Întrebarea „cum aleg cel mai eco serviciu?” ne face să cădem adesea într-o capcană moralizatoare, pentru că o logistică 100% verde încă nu există. Întrebarea realistă și utilă pe care trebuie să ne-o punem este alta: Cum aleg livrarea cu cel mai mic impact posibil, în contextul în care nicio opțiune nu este perfectă?

Paradoxul livrării de produse: Vrem livrare eco, dar o vrem cât mai repede

Industria transporturilor este responsabilă pentru aproximativ 25% din emisiile globale de CO₂, iar problema cea mai mare este reprezentată de „last mile delivery” – adică ultimul segment de drum, de la depozit până la adresa finală. Acesta este cel mai poluant per colet.

Aici ne confruntăm cu un paradox clasic. În calitate de clienți, spunem că ne pasă de planetă și de orașul în care trăim, dar când ajungem la metoda de livrare, avem tendința să alegem livrarea rapidă – și, dacă se poate, gratuită. Problema este că livrările ultra-rapide distrug eficiența rutelor: curierul nu mai așteaptă să umple mașina, ci pleacă la drum cu doar câteva colete, arzând combustibil inutil.

Companiile știu asta, așa că aleg viteza de expediție în detrimentul unui aer mai curat și al unor costuri logistice mai reduse.

Ce înseamnă, concret, „logistică cu impact redus”?

Logistica sustenabilă nu este un concept vag, ci se bazează pe patru piloni extrem de practici, la care ar trebui să te uiți atunci când alegi cum să expediezi sau cum să primești un pachet:

  1. Tipul de transport: Modul de transport cu care este livrat pachetul este extrem de important. O mașină diesel clasică are o amprentă complet diferită de o flotă electrică. În mediul urban, curierii pe bicicletă sunt, de departe, cea mai eco variantă. La nivel macro, transportul feroviar rămâne mult mai sustenabil decât cel rutier de mare tonaj.
  2. Eficiența livrării: Este mult mai eficient să consolidezi livrările (mai multe colete pe un singur traseu bine gândit) decât să faci zeci de drumuri punctuale. De aceea, livrarea la lockere sau la puncte de pick-up reprezintă o variantă excelentă: curierul lasă 50 de colete într-un singur loc, eliminând nevoia de 50 de opriri separat.
  3. Modul de ambalare: Ni se întâmplă tuturor să primim produse minuscule în cutii uriașe, pline de folie cu bule. Acel spațiu gol ocupă loc care ar fi putut fi folosit pentru alte colete în duba curierului. Ambalajele trebuie să fie dimensionate corect și să fie, în mod ideal, reutilizabile sau măcar reciclabile, renunțând la plasticul de unică folosință.
  4. Politici și transparență: O companie responsabilă își măsoară și își comunică emisiile. În plus, este important ca procesele interne poluante să nu fie justificate prin strategii alternative, precum compensarea carbonului.

Ce întrebări să pui înainte de a alege un serviciu

Dacă ești un business care caută un partener logistic (cum este PachetOm) sau un client care își analizează opțiunile, transformă acești piloni într-un ghid decizional. Pune aceste întrebări:

  • „Ce tip de flotă folosiți?”
  • „Aveți opțiuni de livrare mai lentă, dar mai eficientă?”
  • „Încurajați sau oferiți opțiunea livrării la puncte de colectare/lockere?”
  • „Cum gestionați ambalajele? Folosiți materiale sustenabile?”
  • „Măsurați și comunicați transparent emisiile generate?”

Alegeri imperfecte, dar mult mai eficiente

Nu există varianta perfectă. De fiecare dată când transportăm un produs, consumăm resurse. Există, însă, variante mai eficiente.

Aici intervine mentalitatea serviciului PachetOm: ambalare sustenabilă, grijă pentru volumul coletelor, optimizare și respect pentru munca oamenilor din spatele coletelor. Alegerea unei logistici mai prietenoase cu mediul înconjurător înseamnă să accepți că, uneori, cea mai bună variantă este aceea a unui colet care îți vine în trei zile, este lăsat la un locker și este ambalat sustenabil, într-o manieră cât mai eficientă.

Dacă vrei să colaborăm, scrie-ne la adresa de e-mail contact@atelieruldepanza.ro sau sună-ne la numărul de telefon 0735.215.451. Împreună, putem să găsim cea mai bună variantă pentru nevoile companiei tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *