pentru iuli. un bun prieten și un aprig mânuitor de reciclator.
„Adu sacoșa mai repede! Adu sacoșa mai repede!”, se auzi strigătul disperat al unui cumpărător naiv, în timp ce punga lui plastic tocmai își vărsase conținutul. inițial, am crezut că dorește o intervenție asupra pungii ca să o mai poată salva și să folosească sacoșa de pânză pe post de ambulanță. nicidecum. grija era pentru obiectele cumpărate vărsate pe jos, unele din ele irecuperabil: 2 sticle de vin și un ou kinder. am suportat încă surprins, în timp ce obiectele care mă umpleau îmi sfâșiau materialul, să se termine această șaradă. pe vremuri mă gâdila pe dinăuntru, acum mă simțeam ca într-un experiment pentru testarea rezistenței materialelor(ăsta este unul din coșmarurile frecvente ale sacoșelor de pânză sau nu). mă gândeam că îmi va fi din ce în ce mai greu să suport această transformare de-o zi, dar trebuie să aflu mai multe despre prietenii foșnitorincilor. căci, dacă nu v-ați dat încă seama, m-am transformat într-o sacoșă obișnuită pentru a obține ceva informații despre oameni, dincolo de aparențe( adică de statutul de purtător de sacoșe).
am luat forma unei sacoșe obișnuite, atunci când un am trecut pe lângă un om care ținea o sacoșă de pânză în mână. avea mâinile transpirate, dar una din calitățile unui super-erou este să îndure. așa că am început să îndur. în acea zi am avut mult de îndurat, omul se pare că era ocupat sau că își făcea toate cumpărăturile într-o zi( ceea ce poate să însemne tot că era ocupat).
am aflat multe despre numeroase întrebuințări pe care oamenii le pot da unei sacoșe de pânză. în afară de sarcina firească de a căra lucruri de colo colo, am fost folosit pentru a îndepărta mici pelicule de lichid sau substanțe prăfoase de pe gura sticlelor de suc, sau vârful unui pantof. am fost zonă-tampon atunci când persoana respectivă se ținea de bară în autobuz și folosit ca recipient atunci când oamenii s-au jucat „aruncă cheia de la etaj”. la un moment dat, am marcat printr-o fluturare un semn de salut pentru un cunoscut de pe partea cealaltă a străzii, și tot la un moment dat am fost făcut ghemotoc și propulsat spre un con de brad pentru a-l face să cadă conform legilor gravitației(nu am aflat cu ce scop).
toate acestea au fost obositoare și inutile pentru misiunea mea, până la momentul la care a avut loc incidentul cu ruperea pungii de plastic pe care am înlocuit-o. atunci am aflat un fapt esențial: oamenii nu au sentimente pentru foșnitorinci! acest lucru m-a bulversat, deoarece credeam că o prietenie de-o viață le asigură conviețuirea și le permite foșnitorincilor să rătăcească oriunde nestingheriți. este un început bun, iar misiunea mea trebuie să continue, din moment ce este clar că aspecte dubioase sunt la mijloc. la aceste lucruri mă gândeam, în timp ce eu și cu omul meu ne îndreptam spre etapa finală a călătoriei noastre: acasă (la el).
„oamenii nu au sentimente pentru foșnitorinci!” îmi tot repetam, după ce fusesem așezat pe masă. „Hm!”, am adăugat. cu acest ultim gând, mă pregăteam să zbor de acolo, reluându-mi înfățișarea de super-erou. tocmai eram pe punctul de a pleca, când am observat un foșnitorinc așezat aiurea surprinzându-mă în plină transformare. i-am zâmbit, așa cum îi zâmbești cuiva pe care nu o să-l mai vezi niciodată și care îți este inamic. i-am imortalizat figura speriată înainte de a apăsa pe reciclator:
usurința cu care se deschide un geam termopan nu l-a putut salva.
p.s.: iuli nu este o sacoșă (ca nea rafiescu). este om și este ziua lui, nu altceva (doamne-ferește!)
Lasă un răspuns