Sacoșe plimbărețe

Este o perioadă în care oamenii se agită, merg mai mult, privesc mai mult și, o dată cu ei, și pungile de plastic. De aceea și sacoșele se tot plimbă și sunt acolo, pe urmele lor, tot în locuri unde oamenii și pungile se strâng la un loc.

De exemplu, de curând, sacoșele noastre au fost la un eveniment la care au participat membrii American Chamber of Commerce, pentru a sărbători Thanksgiving Day.

Noi am mers pentru a ține un atelier de creație: cu o simplă masă am creat un spațiu în  care s-a pictat, s-a râs și s-a discutat despre minunata putere a sacoșelor de a face o lume mai bună, atât pentru natură, cât și pentru oameni.

 

Oamenii s-au simțit bine și cei mici sunt gata pentru un viitor alături de sacoșă.

Tot în această perioadă, sacoșele s-au mai plimbat puțin: acum poposesc la sediul Danone, unde are loc un târg de cadouri pentru angajați. Timp de două zile( 6.12-7.12), sacoșele stau frumușel expuse pentru  atrage privirile participanților și a-i aduce de partea cealaltă, a consumului responsabil și a obiectelor valoroase. Și utile.  La târg sunt invitate mai multe ong-uri, iar noi avem un stand cu doi voluntari care împart informații despre Atelierul de pânză. Sperăm că este coadă la măsuța noastră.

Acestea fiind zise, să ne agităm, iar albul sacoșelor să se așeze peste pungile de plastic, bucată cu bucată…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *