Astăzi Supersacoșa are o preocupare academică și dorește să vă prezinte o nouă concepție în ceea ce privește valorificarea naturii( prin care se înțelege întregul mediu înconjurător, biotopul planetar). Natura are nevoie de o etichetă de preț. Ce înseamnă acest lucru?
Am dat peste un interviu al unui bancher indian, Pavan Sukhdev, ținut pentru site-ul Yale dedicat problemelor de mediu. În cadrul a ceea ce se numește economie ecologică, el vorbește despre faptul că natura este invizibilă pentru economia actuală. Cu alte cuvinte, este un factor desconsiderat, evaluat numai ca resursă de exploatat într-un spațiu și timp limitate. Ceea ce propune el este ca natura să devină vizibilă pentru economie tocmai prin intermediul parametrilor economici. Naturii îi lipsește un preț.
De ce ar fi nevoie ca natura să aibă un preț? Tocmai pentru ca cei care desfășoară activități economice, guvernele și mediul de afaceri, să ia în considerare natura atunci când își planifică activitățile. Felul în care funcționează natura- ca sistem în sine- poate fi evaluat ca furnizarea unor servicii( filtrarea apei de către mlaștini, pădurile combat eroziunea solului, albinele polenizează plantele de cultură). În opinia lui Suckdev, aceste servicii gratuite ar trebui exprimate sub forma unor prețuri. Astfel, se accesează acel limbaj economic care poate să le vorbească afaceriștilor despre importanța naturii. Prețul o scoate din invizbilitate.
El dă un exemplu despre cum această valorificare poate deveni relevantă pentru un business: în China, in anii 1950-1990 s-a construit foarte mult, ceea ce a însemnat defrișarea multor păduri pentru lemnul folosit în construcții. În această perioadă, au avut loc secete, inundații, scăderea debitului Fluviului Galben, sate întregi au dispărut și mii de oameni au murit în inundații. O consecință a dezvoltării intense a construcțiilor a fost acest cost al dezastrelor ecologice. Dacă cei implicați- afaceriștii/guvernul- ar fi luat în considerare costul ecologic și ar fi exploatat lemnul în mod sustenabil, dezastrele ar fi putut fi prevenite, iar lemnul prelucrat ar fi costat cu 250% mai mult.
Similar este și exemplu cu British Petroleum și dezastrul ecologic din Golful Mexic. Dacă ei ar fi luat în considerare riscul ecologic al unei scurgeri de petrol, ar fi putut investi în supapa care se închidea automat la șocuri și care costa jumătate de milion de dolari. În schimb au plătit costul de curățare a zonei, care s-a ridicat la aproape un miliard.
Sukhdev lucrează la un proiect, The Economics of Ecosystems and Biodiversity, prin care analizează și valorifică din punct de vedere economic serviciile oferite de natură. El face asta pentru țări ca Brazilia, India, Germania, Norvegia, Georgia.
Această abordare este problematică. Valorificarea economică a naturii este reducționistă și elimină valoarea-în-sine a naturii. Este un punct de vedere ce presupune un raport unilateral- ce servicii oferă natura omului. Însă, Sukhdev pare să spună că trebuie să punem natura în limbaj economic pentru ca cei care o distrug, de fapt, să ajungă să o protejeze, protejându-și afacerile. Natura nu primează în acest raport- profitul este pe primul loc.
Dacă natura- prin dispariția serviciilor gratuite pe care le oferă- devine relevantă pentru profit, atunci se va acorda mai multă atenție costului prevenirii, decât costului reparației. S-ar putea ca salvarea naturii să fie transformarea ei într-o afacere universală. Ceea ce este îngrijorător.
Un exemplu este bun: lângă orașul Kampala, în Uganda, se află o mlaștină de 40 km pătrați, care funcționează ca un sistem de canalizare. La un moment dat, autoritățile au vrut să extindă terenul arabil și să dreneze mlaștina. Un economist, însă, le-a spus că serviciul de canalizare oferit de mlaștină valorează 2 milioane de dolari, iar construcția unuia alternativ ar costa foarte mulți bani și numai întreținere ei ar fi 1,5 milioane de dolari. Mlaștina nu a mai fost drenată.
În concluzie, ar trebui pus un preț pe natură? Dacă natura devine vizibilă în limbaj economic pentru afaceriști/guverne, pare că este un lucru bun, care ar scoate în evidență valoarea serviciilor gratuite oferite de ea și ar stopa/ameliora distrugerea ei. În același timp, natura rămâne o resursă sau un efect/cadru secundar pentru afaceri. Această poziție inferioară poate menține natura la nivelul indiferenței. Există riscul ca ea sa nu mai apară ca fiind importantă în afara sferei economice. Iar în acest moment, afacerile primează.
Legat pe problema noastră, a plasticului, oare care este costul real al unei pungi de plastic, dacă se ia în considerare poluarea globală cu plastic, sutele de ani în care aceste se descompune și impregnează solul, invadarea oceanelor, a râurilor și lacurilor? Câți dintre noi și-ar mai permite o pungă de plastic?
Da, economia pe care o invatam in scoli si facultati e demult expirata. E pacat ca in acest moment se formeaza economisti cu aceleasi paradigme invechite care orienteaza economia numai spre profit pe termen scurt, pentru un procent mic din populatie, ignorand cel mai important capital, capitalul natural, pe care il degradam intr-un ritm alarmant!
E important ca protejarea naturii sa fie inclusa in costul de productie/industrial/tehnologic si ca acest cost sa fie corect evaluat, nu numai ca prevenire a unor dezastre, dar tinand cont si de contributia pe care cei implicati in procesul tehnologic au obligatia sa o aduca la regenerarea capitalului natural, intr-un ritm care sa nu afecteze generatiile viitoare. Poate chiar cu riscul de a redimensiona procesele in sensul reducerii productiei sau inovarea unor tehnologii care sa functioneze cu o cantitate optima de resurse si mai ales integrand materiale valorificate din reciclare.
Si da! Internalizarea corecta a costurilor de mediu poate declansa o noua revolutie industriala care pe termen mediu si scurt ar creste toate preturile, dar ar genera si locuri de munca durabile pentru un viitor cu o natura mai putin suferinda. Cu timpul, mecanismul de piata cerere-oferta si mult-ravnitul profit ar duce la reglarea preturilor la un nivel probabil acceptabil.
Visez la ziua in care produse „toxice” pe care le luam „for granted” in viata noastra de zi cu zi, sa aiba un pret atat de mare incat sa ne scoata pe toti din starea de confort si sa ne puna in dificultate cand luam o decizie, chiar si una banala cum poate parea simpla cumparare a unui pungi de plastic.