Găsește-ne la târguri

Îți dorești o sacoșă cu un imprimeu vesel sau una creată de un artist local? Sau poate o sacoșă realizată dintr-o combinație unicat de materiale? Vrei să participi la un atelier de pictură pe sacoșe?

Urmărește canalele noastre de social media ca să afli la ce târguri din București ne poți găsi! De-a lungul anilor, am fost prezenți constant la evenimente precum Street Delivery și 1UniFest.

Ce accesorii vei găsi la standul nostru?

Sacoșe din bumbac

Sacoșe rezistente, din bumbac 100%, neînălbit, nevopsit și netratat, cu imprimeuri variate.

Sacoșe cu imprimeuri artistice

Susținem artiștii locali și le punem în valoare creațiile pe sacoșele noastre.

Accesorii Puzzletex

Puzzletex este colecția noastră jucăușă, cu produse unicat, realizate din resturi textile cărora le dăm o nouă viață. Sacoșe, genți, rucsacuri, borsete, huse de laptop sau de agendă, penare, portfarduri – toate în combinații de culori și texturi deosebite.

Produse pentru copii

Sacoșe și săculeți veseli și amuzanți, din bumbac sau combinații de materiale colorate, care devin rapid obiectele favorite ale celor mici.

Decorațiuni și accesorii tematice

Produse cu tematica Crăciunului sau a Paștelui, mărțișoare sau accesorii potrivite pentru diverse anotimpuri, atât din pânză, cât și din gama Puzzletex.

Hai să ne cunoaștem, să povestim și să-ți prezentăm produsele noastre sustenabile! Vei afla mai multe despre misiunea noastră și despre cum susținem persoanele cu dizabilități.